Archive for August, 2008

Aug 25

samburel vs. Rares

Is it just me sau mare parte din viitoarele mamici, inainte sa nasca, se asteapta ca puiul lor sa fie ca unul dintr-o reclama de celebre scutece absorbante, bucalat, rozaliu, zambind larg si gangurind si care are cuvantul mama pe buze?
Is it just me sau tot o mare parte din mamici descopera ca nu e asa? Poate una din primele frustrari de mama e diferenta dintre copilul visat si copilul din realitate.
Samburel nu a fost niciodata un copil de reclama, dar nici departe nu era. Avea ochi mari si jucausi din prima clipa a vietii lui, mult par pe cap, micut dar grasut.
Rares a fost micut (acum prin comparatie pare urias), plapand, cu putin par pe cap, cu ochii mereu inchisi, slabut, care in loc sa gangureasca gemea de o durere pe care nu puteam sa i-o alin nicicum. Copilul realitatii mele nu stia sa planga, sau sa suga sau sa respire constant.
Samburel acum nu mai face nimic. Rares papa tot biberonul, tine ochii larg deschisi, ne amageste cu zambete, are botic, mai are si colici, ne umple serile, ne insenineaza diminetile… si ne limiteaza orele de somn noaptea.
Am visat un samburel, dar iubesc un Rares!

0
comments

Aug 18

Acoperisuri… rad in soare

Dupa doua saptamani in care singurul aer pe care l-am schimbat a fost de la o rezerva la un salon, am iesit in lume… pe balconul din capatul holului. Acolo ma astepta o lume inalta. Am vazut un Bucuresti in care mi-ar placea sa ma intorc de fiecare data cand mi se face dor de vechi, de incremenire, de orice alta culoare care nu e cenusiu. Se vedeau doar acoperisuri mai noi, mai mucegaite, mai verzi sau mai rosii. Un Bucuresti care inceta sa fie furnicar. Era intim desi avea tot cerul deschis deasupra. Lumea acoperisurilor ma primea cu buzunarele halatului pline de frustrare, spaima, durere, speranta si iar teama. Si m-a lasat sa privesc fara sa ma simt stinghera. Am stat cat o clipita si am respirat nou cat o plimbare de o ora in parc.

0
comments

Aug 18

Allez les Bleus

Prima data ne-a luat pe nepregatite samburel. A doua oara a fost Rares. O bucatica de om, cat doua kilograme de zahar, sau de faina, sau orez, a ales el sa vina de ziua Frantei. Nu mi-a mai ramas decat sa spun: ” Allez les Bleus!” Intr-o zi in care aveam plan de pedichiura, am ajuns sa fac o anestezie si sa astept… cu inima cat un purice, cu respiratia putin incremenita, cu ochii mult inlacrimati… primul semn, primul stimul pentru existenta de mama: primul tipat! Si a tipat. O data! De doua ori! Restul a pastrat pentru mai tarziu.

0
comments

Aug 18

we’re back again!

Suntem acasa! Deja de doua saptamani. Si ne este tare bine! Incet incet vom incepe sa socializam. Avem gramezi de povesti. Le vom scrie tihnit, pe rand, una cate una, le vom pune savoare si arome, le lasam putin la dospit si apoi ne intalnim la… gura sobei de preferat, daca nu, monitorul vreunui calculator.
… va continua!

0
comments