Pentru tine, Ada!
Natural
Doamnelor si domnilor avem o veste proasta si una buna.
Vestea proasta e ca primavara nu mai vine (dar asta cred ca deja stiti doar uitandu-va pe geam). Vestea buna e ca vine direct… VARA!!! 
In consecinta va prezentam colectia de costume de baie pentru vara anului 2010. Se poarta costumul lui Adam, all natural. Asteptam comenzi!
Mucenici moldovenești (de post)
La noi în Moldova încă se respectă: 40 de mucenici și eventual 40 de pahare pentru bărbați. Așa că:
1 kg de făină
25 grame de drojdie proaspătă
2 linguri de zahăr
2 linguri de ulei
1/2 linguriță de sare
2 căni de apă călduță
Eu am pus totul în mașina de făcut pâine, am setat programul de aluat și dă-i și construiește castele bune de dărâmat de către copil. Și te joci și te joci cam 45 de minute, când ar trebui ca bunicul să se sincronizeze și să apară la ușă. Dai copilul în primire și te apuci de modelat mucenicii. Se rostogolesc bucăți din aluat pâna când se fac sfori, din care se fac covrigi, apoi se răsucesc și gata 8-ul. Se pun într-o tavă unsă cu ulei, apoi se ung și ei puțin pe deasupra și se dau la cuptorul preîncălzit pentru cam 25 minute. Se scot, se pun într-un ștergar curat apoi se ung din abundență cu miere. Din abundență, adică de căteva ori pentru că mierea va intra în aluat. Se pudrează cu nucă măcinată și se dau copilului care se va face numai miere pe la nas.
Se pomenește în gând un suflet plecat din lumea asta. Să fie primit!
Pentru tine, doamna!
… sunt minunate și obișnuite în același timp. Am cea mai frumoasă mamă din lume, o bunică blândă cu doi ochi albaștri nemaivăzuți, cealaltă bunică gătește divin, am mătuși de nădejde și mătuși haioase, am verișoare inteligente și altele bune gospodine, am prietene surprinzătoare, pricepute, neîndemânatice, vulcanice și altele enervant de calme.
Nu sunt mai presus decât soții, iubiții, tații, frații lor. Nu suntem mai bune decât ei, mai inteligente sau mai harnice. Sau suntem doar în alte sensuri decât oglinzile noastre masculine. Meritam ce e mai bun, da, dar în același fel cum și ei merită cam același lucru.
De 8 martie am primit cadouri și am spălat perdele. Poate că o să gătesc, o să aspir covoare, o să fac mucenici și o să mai primesc flori. Nu e nevoie să stau la coafor toată ziua, sau la petreceri unisex. E nevoie să mă simt apreciată și iubită. Și în plus de ce am acum, îmi doresc o felicitare din hărtie, rupta pe la colțuri din cauza acuarelei abundente, cu un ghiocel de vată lipit stângaci, cu două petale din hărtie colorată și un “La mulți ani mami!” în orice variantă.
Să vă fie bine doamnelor!
I’m in treatment
Deci: Laura de duce la Paul și-i spune că de fapt e îndrăgostită de el (caz clasic de transfer erotic), Paul e căsătorit cu Kate, care îl înșeală cu un gagiu (am uitat ce afacere are), dar îl iubește pe Paul însă se simte ignorată. Ea și copii. Alex e un pilot american, cu o dantură perfectă, dar are mintea praf (e în negare totuși) pentru că în timpul unui bombardament a omorât 16 copii. Sophie, e o adolescentă care se culcă (aka sex)cu antrenorul ei de gimnastică, încearcă să se sinucidă și cei de la compania de asigurări o trimit la Paul să-i facă o evaluare. Jake și nevastă-sa încearcă să facă un al doilea copil prin fertilizare in vitro, ea rămâne însărcinată și pierde sarcina pe canapeaua lui… același Paul. Acum Paul e și el un pic cu mintea praf (și cu inima cam la fel) și se duce la Gina. Gina pare a fi vârful lanțului trofic, deși și ea s-a îndrăgostit în tinerețe de un client. Acum e Mama Zmeilor și încearcă să-i liniștească mintea cea praf a lui Paul. În seara asta Paul se duce iar la ea, după ce Kate a fost cu gagiul o săptămâna la Roma (tocmai Roma), Laura i-a povestit partide de amor cu Alex pilotul ucigaș, iar Alex l-a urmărit pe Paul că să afle chestii murdare despre Paul.
Nu răspund la esemes până nu se liniștește Paul (ori se aruncă de pe ceva înalt, ori nu-mi mai face și mie praf creierii) sau până nu termin de văzut toate episoadele downloadate cumva de pe net.
P.S. Pe cuvântul meu că odrasla e hrănită și îngrijită.
Chiuveta style
Prima băiță a lui Rareș a fost “chiuvetă style”. A venit asistenta, mi l-a desfăcut repede din scutece, l-a luat de gât și glonț cu el sub jetul de apă. Eu nu am respirat ceva timp, am dat repede din gene, am înghițit amar și mi s-a părut oribil. Cum adică? Fără cădiță? Fără atingeri delicate până să-l ia cu sughiț? La chiuvetă?
Ei bine da! Și lui i-a plăcut foarte mult. Nici un sunet nu a scos. Și tot l-am mai spălat de atunci în “chiuveta style” și deja numim operațiunea “duș”. Numai că asta era “pe vremea mea de proaspăt mămică”. Acum există și cădiță pentru chiuvetă. Watch this!
Fereastra către pericol
Rareș poate deschide ferestrele de pe la 15-16 luni. Singurul impediment e înălțimea, dar dacă ajunge, are nevoie de 5 minute să-și dea seama cum funcționează mecanismul. Dacă adaugi la asta pasiunea pentru cățărare… hmmmm, apar fiorii.
Că bine le mai zice :)
“Eu nu am vazut sacrificiu mai asumat, mai organic, decat cel al mamelor pentru copii. Este de neinteles pentru noi, barbatii. Si barbati romani pe de-asupra, educati, pardon – cocolositi, de aceleasi mame sa se creada centrul galaxiei. Nu putem intelege cum poti sa renunti, de tot, la tine.
Mamele raman pentru totdeauna un port. Bratele lor sunt radacinile noastre. Mangaierile lor ne picteaza cochilia in care, toata viata, o sa ne retragem sa mai intelegem o data ce-i iubirea. Ne dau drumul incet, cate putin, suferind de teama. Pentru ca ne batem la scoala. Pentru ca facem febra. Pentru ca ne imbatam prea devreme pentru prima data. Pentru ca iubim o alta femeie. Pentru ca suntem niste tonti si n-o sa ne descurcam singuri cand ele n-o sa mai fie.
Si se topesc pentru noi. Si uneori ne protejeaza prea mult, uitand sa ne caleasca pentru frigul de-afara. Dar alteori ne ard cate-o palma de ni se invarte capul la loc. Si ni se pare absurd cand le vizitam si ne cearta sa ne punem fular. Doar stim ca in rest oricum nu purtam. Si le judecam. Citim doua carti de psihologie si stim ca ne puteau creste mai bine, mai corect. Dar uitam ca ne-au crescut cel mai bine. Cum au putut ele.
Si ne lasa apoi sa ne traim viata. Dar in secret, ele o traiesc tot pe a noastra. Si noi ne suparam, dar stim ca n-avem ce sa le facem. Asa sunt ele. Si, in incheiere, chiar daca o sa va suparati pe mine, trebuie sa va spun ca, totusi, in ciuda protestelor voastre…de ce sa ne ascundem dupa deget? A mea e cea mai buna mama din lume.”
Sursa: dobro.ro
Buletin de București
Fata din provincie, vine la capitala Încareumblăcâiniicucovrigiîncoadă. Ea s-a măritat din interes, eu din dragoste. Partea bună e că și ea se îndrăgostește.
În ultimul timp am avut ocazia să stau mai mult în orașul prăfuit din bărăgan, unde bate afuristul ăla de Crivăț, încât nici crema scumpă de la Clinique nu mai face față. De mult nu mai sunt un Actor acolo și mă arată lumea cu degetul, că cică sunt Observator.
M-am dus eu cu aerul meu de bucureștean parvenit, cu căștile de la telefon înfipte bine în urechi, cu buzele murmurând cântecele lui Amy Macdonald, cu geanta pusă poștărește (pentru că în București se fură și biletul de tramvai), cu mâinile băgate nesimțit în buzunare. Și nu, nu au întors capul după mine din motive de eleganță sau aer de femme fatale, ci pentru că eram singura cu fire ieșind din urechi, aveam aer de nebună ce vorbește singură, pentru că geanta o poartă așa doar poștașul, iar dincolo de 25 de ani nu mai bagi mâinile în buzunar, ca femeie ce ești. Acolo doamnele sunt doamne doar dacă arată în mod evident că au fost tapate acum cel mult o oră, dacă au genți pe umăr, musai asortate cu încălțările și dacă au o haină de piele pe ele. Și m-am gândit ce bine e la București.
În orașul cu ciulini trece o salvare o dată la câteva ore. Și atunci lumea e neliniștită și întrebătoare. “Oare unde a fost un accident?”. La mine pe Colentina trec doua salvări la câteva minute. Și nimeni nu se mai întreabă nimic, ba chiar sunt șoferi care nici nu se dau în fața lor. Ce rău e la București.
Acolo o străină mi-a adus într-o crăticioară plachie de pește doar pentru că i-am zis că mi-a făcut poftă cu poveștile ei despre Deltă. La București probabil că nu e așa mult pește.
Cinematograf sincer nici nu mai știu dacă mai e acolo. Teatru da, concerte foarte rar. În București sunt cu duiumul, dar la ce folos dacă nu ajung decât rar?
Și cât îmi place că faci 5 minute până la piață, în 10 minute sunt la gară, sau dacă pierd trenul în alte 10 ajung la Dunăre ca să iau vaporul. În București…
Până la pensie, când ne vom retrage amândoi într-o căsuță din paiantă undeva la aer curat, capitala e casa mea. Nu e cel mai rău loc de pe pământ, dar de ce nu miroase niciodată a flori pe străzi?
